Page 52 - Arta insingurarii

52 Arta însingurării

În adâncuri

Mai am în rezervor puţină lumină pentru ochi ―
cam cât să privesc vara asta
mişcarea pe cer a stelei Betelgeuse.
In vasul de expansiune mi-a rămas un pic de auz ―
de-ajuns să mai pot asculta de câteva ori
albumele lui Cat Stevens.
Mirosul? Mai era încă destul în pneuri, dar înţeleg
că trei dintre ele s-au dezumflat şi înăuntru
au pătruns furnicile cele roşii.
Cât despre gust, cred că l-am consumat pe tot
ultima dată când ţi-am ronţăit lobii urechilor
şi ţi-am mursecat pielea din jurul buricului.
Cel mai bine aş putea spune că stau
cu atingerea.
Ea pare să reziste tuturor atacurilor...
ce-i drept, a fost distribuită cam peste tot:
în scaune, în schimbătorul de viteze,
în plafoniere, în centurile de siguranţă ―
de frâna de mână nici nu mai vorbesc ― ba chiar
şi-n preşurile găurite de atâta-mpotrivire
a călcâielor.
Apoi, când cheia o răsucesc în contact, se-ntâmplă uneori,
dar tot mai rar în ultima vreme,