Page 56 - Arta insingurarii
P. 56
56 Arta însingurării
Râsul
Din când în când, pe nepusă
masă, mă năpădeşte
râsul.
Totul e gri, muncitorii
trec posomorâţi
ca întotdeauna,
pe frunzele de nuc se citeşte
lehamitea,
unele păsări triluiesc tropare,
altele doar deschid ciocurile
a muţenie,
iar pe mine mă podideşte
râsul.
Din adânc se aude, surd,
cum se ocărăsc
cârtiţele,
copiii preoţilor îşi fac cruce
cu limba,
întreaga zidire scrâşneste
ca un depou.
Numai pe mine mă îneacă
râsul
