Page 66 - Arta insingurarii

66 Arta însingurării

Conjugarea

De ce îmi ceri să-mi pese de respiraţia ta
mai mult decât de urma lăsată de zborul unei libelule
în aerul proaspăt al dimineţii,
la ora când ferigile vorbesc limba iepurilor de câmp,
iar regina albinelor înţelege, într-o străfulgerare,
Teorema lui Pitagora?

Poţi oare tu să-mi cânţi la ureche
mai suav decât vântul de stâncă în răsucirea lui printre
pâlcurile de bujori sălbatici
îngălbenind poienile de sub piscuri?
Stii tu să te înveşmântezi, în cinstea mea,
mai diafan decât cireşul care tocmai a înflorit în livadă?
Sau precum marea, spune,
îmi poţi tu înfiora pielea cu parfumul legendarelor corăbii
pe care în adâncuri le îmbrăţişează
fiinţe cu mii de ochi şi tentacule,
cărora Adam n-a ştiut să le dea niciun nume?

Si noaptea, când privirea mea fără de saţiu

rătăceşte printre stelele din coada Constelaţiei

Scorpionului, Scorpionului,

în căutarea cuminţilor patrulatere inscriptibile