Page 67 - Arta insingurarii

Arta însingurării 67

ale lui Ptolemeu alexandrinul,
poţi tu să te transformi într-un univers rotitor,
care tangent şi imponderabil
respingându-mă,
să mă absoarbă?

De nu, atunci cu ce temei

îmi ceri să-mi pese că pleoapele tale miros a safire,

că umărul ţi s-a arcuit dintr-odată

precum cupola catedralei din Reims,

iar vârfurile degetelor tale şi-au modificat textura

şi lasă pe lucruri amprente scrise în limba faraonilor?

De ce-mi arăţi că ştii să faci mişcări mai lascive decât

curtezanele curtezanele

din pavilionul plăcerilor chinezeşti,

şi pentru ce mă pui să-ţi compar urmele paşilor

cu vechile sigilii ale voievozilor valahi?

Deschide cartea înţelepciunii, nu mai întârzia
nicio clipă, şi află de acolo că totul
este în zadar.
Nu te mai amăgi, nu te mai tulbura, doar ascultă.
Si în curând vei auzi în chip neştiut glasul Celui
pe care nu-L putem cunoaşte,
spunându-ţi că viaţa aceasta este umbră şi vis.