Page 29 - Eu vs Stiinta/nr.4
P. 29

Penicilina a fost utilizată pentru prima dată pe timp de război, în anul 1943, folosirea ei

               reducând în mod semnificativ numărul infecțiilor și al amputărilor în rândul soldaților ameri-
               cani  și  al  celor  britanici  răniți  în  timpul  celui  de-al  Doilea  Război  Mondial.

               Există două forme uzuale ale penicilinei, și anume Penicilina G, în forma injectabilă și Penici-
               lina V , în formă  acidorezistentă, care se poate administra oral. Acest medicament a avut un

               puternic impact asupra medicinei, antibioticele salvând peste 200 de milioane de vieți, în mai
               puțin de un secol de când penicilina fost descoperită. Până la descoperirea antibioticelor, in-

               fecțiile produse de răni și boli precum sifilisul erau aproape întotdeauna mortale.



                                                           Dar  primul care a semnalat, în 1885, acțiunea
                                                       inhibantă a substanțelor elaborate de microorga-

                                                       nisme a fost savantul român  Victor Babeş.  Tot el

                                                       a sugerat că aceste substante ar putesa fi utilizate
                                                       în scop terapeutic pentru distrugerea agentilor pa-

                                                       togeni. Victor Babeș a fost un bacteriolog și mor-
                                                       fopatolog român, născut la 4 iulie 1854, la Viena.



               Acesta este, alături de Victor Andre Cornil, autorul primului tratat de bacteriologie din lume.

               În plus, el a pus bazele primei școli românești de microbiologie. Activitatea științifică a lui

               Victor Babeș a fost foarte vastă, punând accentul pe problemele de tuberculoză, lepră, vacci-

               nare anti-rabică și seroterapie anti-difterică.


               Alte exemple de ascomicete sunt:

               ►Aspergillus  fumigatus care provoacă  aspergiloza, un ansamblu de boli care evoluează la

               oameni cu imunitate scăzută.


               ►Candida  albicans  care  provoacă  candidoza,  o  infecţie  vaginală  sau  meningită  fungică  –
               acest tip de meningită este cel mai rar întâlnit şi apare, în general, la persoanele cu un sistem

               imunitar extrem de slăbit precum al bolnavilor de SIDA ori a celor care suferă de cancer. Nu

               este contagioasă, ci apare în urma unei infecţii fungice din altă parte a organismului, care urcă
               treptat, prin măduva osoasă, către creier.


               ►Drojdia de bere - Saccharomyces cerevisiae, este un adevărat miracol, conţine complexul

               de vitamine B, vitamina D ăi E, 16 dintre cei 28 de aminoacizi esenţiali, 18 minerale necesare

               corpului  precum  şi  proteine.  Stimulează  imunitatea,  este  tonic  pentru  sistemul  nervos,


                                                           34
   24   25   26   27   28   29   30   31   32   33   34