Page 43 - Eu vs Stiinta/nr.4
P. 43
Gata cu ochelarii! Lentilele bionice sunt viitorul !
Dacă testele clinice realizate de un doctor din Canada vor avea succes, În vitor am putea
tea spune adio ochelarilor! Dr. Garth Webb a început testarea așa-numitelor „lentile bionice”,
care vor putea corecta deficiențele de vedere prin intermediul unei intervenții chirurgicale de
doar 8 minute.Potrivit Inhabitat.com, noile lentile nu doar că vor corecta deficienţele de vede-
re, dar vor readuce ochiul la starea lui iniţială, eliminând degradările globului ocular cauzate
de îmbătrânire sau diverse afecţiuni.
.
Lentilele bionice vor putea fi implantate chirurgical oricărui pacient de peste 25 de ani, iar
operația va fi nedureroasă. Odată ce proteza invizibilă a fost implantată, posesorul va be-
neficia de o vedere de trei ori mai bună. Dacă în mod normal puteţi vedea limbile ceasu-
lui de la o distanţă de 3 m, cu aceste lentile veţi putea citi ceasul de la o distanţă de 9 m.
Procedura durează în jur de 8 minute, nu este nevoie de anestezie, nu este dureroasă şi nu
necesită internarea în spital. Seamana cu cea de cataractă, doar ca medicii trebuie sa
extraga cristalinul pentru a-l inlocui cu lentila bionica, folosindu-se de o seringa. Lentila
va incepe sa functioneze la numai 10 secunde dupa implantare. Singura conditie este ca
persoana careia i se va implanta sa aiba mai mult de 25 de ani, varsta la care ochiul este
complet dezvoltat.
DAIANA MIHALI
cls.a X-a C
Sursa bibliografică:
1.https://incredibilia.ro
2.www.farmaciata.ro
48

