Page 25 - Chituc Ringing Camp Report 2014-2019
P. 25
Primul lucru, în cazul capturării unei păsări, a fost determinarea cu
exactitate a speciei (Mullarney, 2009; Svensson, 1995; Jenni & Winkler, 1994;
Duivendijk, 2010; Demongin, 2016), după care a urmat inelarea acesteia și
notarea corectă a seriei inelului în jurnalul de inelare. Inelul s-a pus, de regulă,
pe piciorul stâng al păsării, la cele mai multe specii pe tars, cu inscripția
ROMANIA orientată spre degetele păsării, ceea ce ușurează citirea în mână a
inelelor în cazul recapturării (Fig. 3). La unele specii (stârci, limicole) inelul a
fost pus pe tibie, cu inscripția ROMANIA spre corp, pentru că există șansa ca
inelul să fie citit fără capturarea exemplarului, cu o lunetă sau un binoclu. La
inelare s-au folosit inele de aluminiu, a căror greutate nu a depășit 5 % din
greutatea corporală a păsărilor, astfel, inelul nu incomodează pasărea în
activitatea ei obișnuită și nu afectează șansele acesteia de supraviețuire.
Fiecare inel a avut inscripția ROMANIA deasupra, și un cod alfa-numeric Fig. 3. Pietruș (Arenaria interpres) cu inel de aluminiu
dedesubt. Aceste coduri au fost („0” simbolizează caracterele numerice): Fig. 3. Ruddy turnstone (Arenaria interpres) with aluminium ring
XA00000, RA00000, VA00000, SA00000, SX00000, TB00000, P000000,
MA00000, L00000 și BA000. Speciile de Laridae au fost inelate și cu inele de plastic colorate, care pot fi citite cu ușurință de la distanță, fără
ca pasărea să fie recapturată. Datele notate au fost: specia, vârsta, sexul (dacă se putea determina), lungimea aripii și masa corporală.
Opțional, la unele exemplare au fost colectate și alte date biometrice, iar în cazul în care a fost capturat un număr mare de păsări s-a renunțat
la colectarea datelor biometrice pentru a putea acorda atenție sporită marcării tuturor exemplarelor capturate.
25

