Page 26 - Arta insingurarii

26 Arta însingurării

Alhambra

In cămara adâncă, sub tălpile casei,
rezemată de-un raft încărcat
de borcane cu dulceaţă străveche,
uitată, singură, împovărată de suspine,
aristocrata mea chitară cu corzi de mătase,
mesteşugită într-o noapte de dor şi filosofie
de bătrânul maestru lutier Boiangiuc,
aşteaptă.

In cutia ei locuieşte acum
un descendent al familiei de şoareci regali
care stăpânea odinioară insula greacă
Pontikonisi.
Intre corzile ei, încă întinse,
câteva generaţii de păianjeni au ţesut în tăcere
pânze mai fine decât ale zeiţei Atena,
care la atingere sună precum cea de-a doua mişcare
din Recviemul lui Mozart.
Dar ea, nemângâiată, cu lacul crăpat,
cu griful prelins de bemolii prea tânărului Casagemas ―
de sine însuşi ucis sub penelul albastru
al lui Picasso,
aşteaptă.