Page 28 - Arta insingurarii

28 Arta însingurării

Dorul de piatră

Era o vreme când în vârful fiecărui unghi
puteai să vezi cum creşte
o piatră.
Trei sute şaizeci de zile creştea, apoi,
pe neaşteptate,
numai ce-o vedeai desprinzându-se
şi alunecând de-a lungul uneia dintre cele două
bisectoare.
Vai, ce strigăte se puteau auzi atunci,
ce vaier...
Duhurile toate simţeau irezistibila pornire
de-a se purta pentru câteva clipe dedesubtul apelor
iar cercurile din apropiere îşi conştientizau condiţia
de poligoane cu o infinitate de laturi.
Indată după încetarea larmei,
un cărăbuş venea să se aşeze în locul rămas gol,
pentru a-i alina unghiului
durerea despărţirii.
Stătea acolo, nemişcat, insensibil
la chemările florilor, până când
rana unghiului era vindecată şi vârful lui
redevenea un simplu punct oarecare,
fără niciun fel de dimensiune dureroasă.