Page 32 - Arta insingurarii

32 Arta însingurării

Acum închide ochii şi începe să te laşi pe vine. Prinde-ţi
mâinile pe dedesubtul genunchilor şi, chircindu-te tot mai
mult, lasă-te să cazi pe covor. Incearcă să ajungi în poziţia
fătului, pe care ar trebui să o cunoşti, pentru că a fost o
vreme când era singura în care puteai exista. Strânge
bine, strânge-te ca un pumn. Aşa. E bine aşa.
Acum strigă înăbuşit. Strigă-ţi neputinţa, setea de nestins.
Strigă, nu te opri, doar aşa vei putea simţi cum începe să
te străbată acea groază fără obiect care prevesteşte, de
obicei, neantul.
Când ai ajuns la limită, destinde-te. Desprinde-ţi mâinile,
întinde picioarele. Deschide ochii şi priveşte în jurul tău de-
acolo, de pe covor. Oh, nu, nu s-a schimbat nimic. Toate
sunt la fel ca la început.
Ridică-te de pe covor şi umblă. Eşti liber. Exerciţiul a luat
sfârşit.