Page 47 - Arta insingurarii
P. 47
Arta însingurării 47
Dar de-mi vei cere să privesc, în inima pădurii, ascunse,
întrecerile de nuntă ale neprihănitelor sălbăticiuni,
mânia tunetului Tău cutremurând crestele
de vei vrea s-o ascult
şi pieptul de-mi vei striga să mi-l umplu cu aerul
dimineţilor îngheţate, dimineţilor îngheţate,
însă tremurul cerbilor căzuţi în genunchi şi coarnele lor
prin frunziş risipite, prin frunziş risipite,
tânguirea stejarilor fulgeraţi prăbuşindu-se precum fiii
trădătorului Lucifer, trădătorului Lucifer,
toate acestea să nu le văd şi să nu le aud,
iar pe nedrept întrerupta putrezire a trupurilor captive de
mamuţi, mamuţi,
în mireasma gheţarilor intuind-o, să nu mă înfior,
atunci, fără să preget,
cu firul Ariadnei inutilele pleoape mi le voi coase,
lutul olarilor fenicieni în urechi mi-l voi îndesa,
prin tehnica rallentando a maeştrilor italieni
respiraţia o voi face să mi se oprească
şi către Tine, în inimă, cu îndrăzneală voi începe să strig:
Oh, Eli, Eli, de ce m-ai întrupat?
