Page 10 - Arta insingurarii
P. 10
10 Arta însingurării
Beţia
Iţi mai aduci aminte, prietene, ziua aceea
în care beţi şedeam amândoi, afundaţi în fotolii,
cu lacrimi de ciudă pe obraji şiroindu-ne
pentru că nu mai ştiam unde ne sunt praştiile
şi pantalonii cei scurţi cu buzunare la spate?
Mai ştii cum ne strigau de afară băieţii
ca să plecăm mai repede spre Valea cu Brazi
şi de acolo mai sus, către Poiana Narciselor,
cea numai de noi şi de bătrânul
pădurar taciturn cunoscută?
"Dar haideţi odată, ce tot faceţi acolo?" strigau,
"ce credeţi, că o să vă aşteptăm toată ziua?"
şi aruncau pietricele în geam
şi fluierau ascuţit cu două degete băgate în gură.
Dar noi nu ne puteam ridica, întindeam
mâinile către carafa cu vin şi mai turnam în pahare,
ne afundam mai adânc în fotolii şi închinam
în cinstea lor, a celor care nu puteau pleca nicăieri fără noi.
